Depresia, este efectul psihosomatic a unei somatizarii instalate in corp, in special între oasele temporal şi occipital provocata de o tensiune sau stres mecanic sau perceptiv.
Psihismul are o influenţă asupra corpului, dar corpul are o influenţă mai mare decât s-ar putea crede asupra psihismului.
Prof. Dr. Danis Bois, redă corpului un loc important în raport cu psihologia: “ O stare de rău psihosomatică poate lua naştere dintr-o vulnerabilitate psihologică izvorâtă dintr-o tulburare a organismului (de exemplu, se întâlnesc des depresii nervoase sau tulburări de comportament ca urmare a unui traumatism al occiputului. Normalizarea sa va pecetlui o dispariţie imediată a tulburărilor psihice).
O boală somatopsihică se elaborează şi când organismul nu mai dispune de resurse pentru a se repune în mişcare, nici de a-şi reporni ritmurile, atunci când “dezertarea” senzorială persistă. Această incapacitate antrenează tulburări psihice mai mult sau mai puţin importante ca natură şi intensitate în funcţie de individ şi de gradul “dezertării” senzoriale. Rapiditatea recuperării este determinată de capacitatea persoanei de a restabili această legătură senzorială şi de a elabora o reflecţie pozitivă pornind de la aceasta. “
Mişcarea este o legătură între soma şi psihism iar relaţia somatopsihică se manifestă şi la nivel vascular. Neurofiziologistul Antonio Damasio explică, în teoria sa despre proto-sine, că biochimia sângelui face parte (împreună cu propriocepţia şi interocepţia) dintre elementele ce contribuie la sentimentul de sine. Într-adevăr, chimia sanguină şi cea a lichidelor creează o ambianţă specială în corp.
De la criza de spaimă care ne gâtuie sau ne strânge inima până la astuparea arterei coronare care aduce după sine comportamente depresive, durerea fizică şi suferinţa psihică sunt deci indisociabile, ca două limbi ce transmit acelaşi mesaj, de disperare sau de speranţă.
Prima modalitate de a le unfica în acţiunea noastră terapeutică este de a-i permite corpului să se reconecteze cu starea de bine. Mâna practicianului nu este doar calmantă pentru durere, ci ea linişteşte şi spaima, topeşte opresiunile, răspândind o căldură binefăcătoare.
Însă, dacă mâna terapeutului alină, şi vorbele sale trebuie să facă la fel. În faţa unei depresii, a unei nelinişti masive, a fricii de moarte sau a fricii de a trăi, venim cu un ajutor având mai multe obiective.
De exemplu, o perturbare globală a sistemului său neurovegetativ (Sistem nervos autonom care reglează activitatea organelor. Acest sistem este foarte sensibil la anxietate şi la emoţii.) – tahicardie (inima bate prea repede), constipaţie sau diaree, ameţeli, greţuri, tulburări respiratorii – poate explica apariţia unor crize de angoasă; o uşoară tensiune în craniu, de exemplu la nivelul articulaţiei între oasele temporal şi occipital, poate determina o depresie intensă.
De exemplu, s-a demonstrat că o perturbare corporală se poate afla la originea unei suferinţe psihice (În 1992, în Statele Unite, Federoff a făcut un studiu longitudinal asupra a 66 de pacienţi. A constatat că în luna imediat următoare unui traumatism cranian minor, mediu sau major ce nu a necesitat spitalizare, 25% dintre pacienţi prezentau o depresie majoră, iar 3% o depresie minoră.). Şi sunt pentru ideea dinamică de simultaneitate între reacţia somatică şi reacţia psihică.
Cel mai adesea, atunci când această unitate dinamică se pierde, dialogul dintre corp şi psihic se rupe, dându-i persoanei în cauză sentimentul de înstrăinare, de distanţare faţă de sine. În general, în astfel de situaţii, ne ducem imediat la psiholog, crezând că problema are ca origine mentalul, în loc să ne gândim spontan că o astfel de stare poate proveni din pierderea relaţiei cu propriul corp.
Reconstruirea raportului cu corpul linişteşte persoana aflată în dificultate şi o ajută să regăsească în ea însăşi un spaţiu de conştiinţă şi de încredere în care îşi va putea oricând găsi sprijinul.
Romanian
English